Toamna nu e niciodată bolnavă
Deși-i îngălbenesc frunzele,
Te gândești adesea s-o salvezi pe-o navă
De teamă să n-o înece ploile.
Se zice că toamna ar fi bogată,
Dar își lasă și ultima haină
De zici că-i mai curând săracă
Și-și ține sărăcia-n taină.
Să fie toamna cel mai trist anotimp?
Ciudat... cum pot iubi atunci
Tristețea, noaptea, lipsa de timp,
Frigul profund și primii fulgi...
Cât de mare poate fi toamna
În puținul timp petrecut împreună!
Îi curg lacrimi din cer și i-i udă năframa.
E frig, dar e toamnă și noapte cu lună.
