понедельник, 28 ноября 2011 г.

Albă


Vreau să-i ningă diseară
Durerii în care eu pier,
Fulgi presărați cu otravă,
Fulgi ce coboară din cer.

Nu am o dorință mai mare
Decât cea ce-mi zace murind:
Minciuni prefăcute în sare,
Pe rând să le văd în mormânt.

Săpa-voi o groapă adâncă
De-o fi și pământu-nghețat,
Să-mi încapă trecutul de stâncă,
Să-i strig: piei ca un șarpe turbat!

Aștept să ningă diseară,
Să îmi fac straie de zăpadă,
Să mă nasc a doua oară,
Albă.

среда, 26 октября 2011 г.

Toamna nu e ce pare a fi





Toamna nu e niciodată bolnavă
Deși-i îngălbenesc frunzele,
Te gândești adesea s-o salvezi pe-o navă
De teamă să n-o înece ploile.

Se zice că toamna ar fi bogată,
Dar își lasă și ultima haină
De zici că-i mai curând săracă
Și-și ține sărăcia-n taină.

Să fie toamna cel mai trist anotimp?
Ciudat... cum pot iubi atunci
Tristețea, noaptea, lipsa de timp,
Frigul profund și primii fulgi...

Cât de mare poate fi toamna
În puținul timp petrecut împreună!
Îi curg lacrimi din cer și i-i udă năframa.
E frig, dar e toamnă și noapte cu lună.

четверг, 20 октября 2011 г.

Paradox




Paradoxal…
Care este paradoxul vieții?
Faptul că e plină de paradoxuri?
Adevărat.
Adevărul e un paradox al vieții
Precum paradoxul e un adevăr al vieții.
Mi s-a părut paradoxal faptul
Că te-am întâlnit anume azi
Când mie nici prin cap nu mi-ar fi trecut
Să te întâlnesc.
La fel cum mi-a părut paradoxal faptul
Că te-ai îndrăgostit anume azi
De mine
Când eu
Păream mai mult ștearsă...
Fără pic de gloss pe buze,
Fără pic de rimel pe gene,
Cu părul rebel, suflat de vânt,
Udat de șuvoiul de ploaie
Care tocmai a botezat pământul.
Adevărat.
Am ochi frumoși.
Mi-au spus-o o mie de bărbați
De o mie de ori.
Dar azi
Azi nici ei nu mai sunt limpezi.
Cum pot să-ți placă niște ochi
Lipsiți de viață?
Niște ochi care ar vrea să se trezească
Într-un alt colț al lumii
Ca dintr-un vis urât.
Pradoxal.
Oare cât va dura
Această zi?
Adevărat.
Mi s-a-ntâmplat
Să iubesc paradoxul.

воскресенье, 18 сентября 2011 г.

Culori




Acuarela a pictat întotdeauna ciudat.
Ciudat de sublim
și totuși atât de curat
ca bătaia surdă
a ploii pe asfalt.

Am făcut de multe ori portrete
fără a fi pictoriță.
Am folosit culori ferverte
și le-am însuflețit
cum din țărână s-a făcut ființă.

Cuvintele se rătăcesc în mare
ca înebunite de vânt.
Am o biserică în mine
iar ele sunt sfinte.
Culori de cuvinte.

среда, 14 сентября 2011 г.

Greu de toamnă



Luna mi-a sărutat pleoapa stângă,
și acum frunzele toamnei cad
peste umerii mei, încercând să mă prindă,
să-mi alunge-anotimpul apusului fad.

Am început să mă scufund în apă de coral
și să rămân acolo în adânc...
pentru a fi o parte din ocean,
dar unde sânt?

Mărgelele cele negre... nu le mai am...
le-am îngropat. Adânc. În nisip.
Poate se vor decolora cândva... în alb
și atunci o să mi le pun la gât.

Nu mai vreau să închid ochii
pentru că lacrimile curg în mine.
Încet de jăratic m-apropii.
Mă umplu de tine.

пятница, 10 июня 2011 г.

Ploaie vie


            Ploaie vie
 
Nu toate ploile sunt la fel…
Unele sunt calde, altele sunt reci,
Unele au gust de caramel,
Altele atât de lungi… nesfârșit de seci.

Nu toate ploile sunt la fel,
Cum nu toți stropii sunt de-o seamă…
Unele se-nvârt în carusel,
Altele în raze se destramă.

Nu toate ploile sunt la fel,
Unele mă fac atât de ușoară
Și mă apropie de cer,
Când haina calmă și-o coboară.

Nu toate ploile sunt la fel,
Unele mă fac atât de frumoasă,
Încât pictez cu acuarel,
Urme de ploi în marea-albastră.

Nu toate ploile sunt la fel…
Unele îmi plac la nebunie,
Mă-nvelesc cu ele ușurel,
Când doresc a fi o ploaie vie.