понедельник, 28 ноября 2011 г.

Albă


Vreau să-i ningă diseară
Durerii în care eu pier,
Fulgi presărați cu otravă,
Fulgi ce coboară din cer.

Nu am o dorință mai mare
Decât cea ce-mi zace murind:
Minciuni prefăcute în sare,
Pe rând să le văd în mormânt.

Săpa-voi o groapă adâncă
De-o fi și pământu-nghețat,
Să-mi încapă trecutul de stâncă,
Să-i strig: piei ca un șarpe turbat!

Aștept să ningă diseară,
Să îmi fac straie de zăpadă,
Să mă nasc a doua oară,
Albă.

среда, 26 октября 2011 г.

Toamna nu e ce pare a fi





Toamna nu e niciodată bolnavă
Deși-i îngălbenesc frunzele,
Te gândești adesea s-o salvezi pe-o navă
De teamă să n-o înece ploile.

Se zice că toamna ar fi bogată,
Dar își lasă și ultima haină
De zici că-i mai curând săracă
Și-și ține sărăcia-n taină.

Să fie toamna cel mai trist anotimp?
Ciudat... cum pot iubi atunci
Tristețea, noaptea, lipsa de timp,
Frigul profund și primii fulgi...

Cât de mare poate fi toamna
În puținul timp petrecut împreună!
Îi curg lacrimi din cer și i-i udă năframa.
E frig, dar e toamnă și noapte cu lună.

четверг, 20 октября 2011 г.

Paradox




Paradoxal…
Care este paradoxul vieții?
Faptul că e plină de paradoxuri?
Adevărat.
Adevărul e un paradox al vieții
Precum paradoxul e un adevăr al vieții.
Mi s-a părut paradoxal faptul
Că te-am întâlnit anume azi
Când mie nici prin cap nu mi-ar fi trecut
Să te întâlnesc.
La fel cum mi-a părut paradoxal faptul
Că te-ai îndrăgostit anume azi
De mine
Când eu
Păream mai mult ștearsă...
Fără pic de gloss pe buze,
Fără pic de rimel pe gene,
Cu părul rebel, suflat de vânt,
Udat de șuvoiul de ploaie
Care tocmai a botezat pământul.
Adevărat.
Am ochi frumoși.
Mi-au spus-o o mie de bărbați
De o mie de ori.
Dar azi
Azi nici ei nu mai sunt limpezi.
Cum pot să-ți placă niște ochi
Lipsiți de viață?
Niște ochi care ar vrea să se trezească
Într-un alt colț al lumii
Ca dintr-un vis urât.
Pradoxal.
Oare cât va dura
Această zi?
Adevărat.
Mi s-a-ntâmplat
Să iubesc paradoxul.

воскресенье, 18 сентября 2011 г.

Culori




Acuarela a pictat întotdeauna ciudat.
Ciudat de sublim
și totuși atât de curat
ca bătaia surdă
a ploii pe asfalt.

Am făcut de multe ori portrete
fără a fi pictoriță.
Am folosit culori ferverte
și le-am însuflețit
cum din țărână s-a făcut ființă.

Cuvintele se rătăcesc în mare
ca înebunite de vânt.
Am o biserică în mine
iar ele sunt sfinte.
Culori de cuvinte.

среда, 14 сентября 2011 г.

Greu de toamnă



Luna mi-a sărutat pleoapa stângă,
și acum frunzele toamnei cad
peste umerii mei, încercând să mă prindă,
să-mi alunge-anotimpul apusului fad.

Am început să mă scufund în apă de coral
și să rămân acolo în adânc...
pentru a fi o parte din ocean,
dar unde sânt?

Mărgelele cele negre... nu le mai am...
le-am îngropat. Adânc. În nisip.
Poate se vor decolora cândva... în alb
și atunci o să mi le pun la gât.

Nu mai vreau să închid ochii
pentru că lacrimile curg în mine.
Încet de jăratic m-apropii.
Mă umplu de tine.

пятница, 10 июня 2011 г.

Ploaie vie


            Ploaie vie
 
Nu toate ploile sunt la fel…
Unele sunt calde, altele sunt reci,
Unele au gust de caramel,
Altele atât de lungi… nesfârșit de seci.

Nu toate ploile sunt la fel,
Cum nu toți stropii sunt de-o seamă…
Unele se-nvârt în carusel,
Altele în raze se destramă.

Nu toate ploile sunt la fel,
Unele mă fac atât de ușoară
Și mă apropie de cer,
Când haina calmă și-o coboară.

Nu toate ploile sunt la fel,
Unele mă fac atât de frumoasă,
Încât pictez cu acuarel,
Urme de ploi în marea-albastră.

Nu toate ploile sunt la fel…
Unele îmi plac la nebunie,
Mă-nvelesc cu ele ușurel,
Când doresc a fi o ploaie vie.

четверг, 9 июня 2011 г.

How do I add Reactions to my blog?

How do I add Reactions to my blog?

La bordul amintirilor


La bordul amintirilor

Valiza e gata
Și soarele-mi arde-n priviri.
Aș putea să bronzez cu lumină,
Toată plaja albastrei iubiri.

În  seara de vară
Mă bate  străinul nisip,
Iar  luna îmi pare mai clară
Când nărui sălbaticul chip.

În noul crepuscul apare
O secetă de amintiri.
Doar valuri viclene de mare,
Noi jocuri și noi amăgiri.

Și totuși nu  uit să zâmbesc…
Voi fi prea departe de noi.
Destram suferințe ce cresc,
Dansând în uscatele ploi.

Valiza e gata.
Și totuși ceva nu am pus.
Privesc indiscret poza ta.
În ochii rebeli te-am ascuns.

вторник, 7 июня 2011 г.

Speranță


Speranță

În inima ierbii răsare un vis,
E verde și crud ca un pui de cocor,
Din scânteie mocnind, de jăratic aprins,
De curenții de aer purtat e în zbor.

E tânăr, rebel, fără pic de popas,
Cutreieră lumi neștiute de el.
Culori hidratate răsar pas cu pas
Din valuri de mare țesute cu zel.

Nu crede-n noroc, în soartă amară,
Veninul de șarpe nu poate să-l sece,
E soarele-n nopți și ploaia de vară,
Fierbinte ca focul, ca ceara de rece.

Lasă aripi speranței să zboare-n înalt,
Lasă gari unei pietre, lasă râul să cânte,
Lasă focul să râdă când cerul e mat,
Lasă aripa nopții în veci să cuvinte.

пятница, 3 июня 2011 г.

Îndemn


             Îndemn
E ușor să ascunzi, să îngropi un secret
Printre frunzele anilor, prefăcute-n pământ.
Sub un verde-al pleoapei senin și discret
E ușor să te minți… adiere de vânt.

E ușor să golești o durere mai veche
Care fierbe în sânge, clocotește-n priviri,
Se îneacă într-o lacrimă secată și rece,
Se usucă adesea printre vechi amintiri.

E ușor să asculți, dacă știi ce-ți va spune,
Ziua plină de mâine, cu amprente de azi…
Lasă ceasul să meargă, tu pășește în lume,
Fără timpul ce-adesea te usucă de arzi.

Lasă timpul să plece, lasă viața să mintă,
Nu pe tine, pe altul… tu fii sincer cu ea.
Cu miros de lumină scăldată în mentă,
Te va duce-nainte, dacă lupți pentru ea.

вторник, 24 мая 2011 г.

Sculptori ai veții


    Sculptori ai veții

Hai să ne jucăm în cuvinte.
Să construim castele de nisip,
Înalte ca visul ce minte
Și vechi ca eroii din mit.

Hai să fim în pereche
Ceva mai mult decât om,
Să stăm  noi de veghe
Când nopțile dorm.

Hai să facem un rai
Cu păcate din iad,
Să ne cânte în mai
Chinuri vii care ard.

Hai să facem lumină,
Dintr-un veșnic amurg.
Să câtăm la o liră,
Să ne-audă și-un surd.

Hai să suspendăm timpul
Într-o secundă în care râdeai.
 Să zboare ca pasărea plicul-
Să citească și-un orb ce-mi scriai,

Hai să ne asumăm un rol
Al unor actori fără scenă.
Hai să inventăm culori
Să valseze-n grădina edenă.

                              Ana Samson

среда, 11 мая 2011 г.

Ploaia ta


Ploaia ta

Ascult glasul primăverii,
Pe sub pomii verzi ai ei,
Îngrop mantia durerii
La tulpina unui tei.

Și aștept ca într-o zi
Să simt caldă mâna ta,
S-amețesc de ochii tăi,
Să mă-mbăt de vocea ta.

Vreau să mă înec în tine
Cum se-neacă visu-n mare,
Vreau să mă strecor ca ploaia
Pe finețea pielii tale.

Vreau să nu mai simt pământul
Și nici tu să nu-l mai calci,
Să ne poarte numai vântul
Peste florile de maci.

Dăruiește-mi numai luna,
Numai stelele din nopți,
Voi fi ploaia ta întruna
Ca pe palme să mă porți.

четверг, 5 мая 2011 г.

Câteodată


                   „Câteodată”
Câteodată răpesc aripile păsărilor,
Le cresc în ochii mei cu inima colorată de zâmbet,
Vreau să m-ascund printre nori
Să fiu unică în stil, în gând și în umblet,
Să evadez măcar o zi,
Să trăiesc o altă realitate,
Clipe  în care nu voi ști
Ce sunt speranțele deșarte...
Uneori, aș dori să nu mai fiu eu,
Un soare al înghețului veșnic,
O zi a nopților albe, mereu,
Lumina din sfeșnic.
Dacă aș fi o clipă „tu”
Aș simți puterea  zâmbetului meu,
Și focul care începu
Din ochii  unui Prometeu.


вторник, 3 мая 2011 г.

Sărutul


        Sărutul
Ții minte sărutul de aseară,
Ușor ca o pană și dulce ca mierea,
Mai scurt decât bătaia inimilor noastre
Și mai fin decât adierea?
Totuși atât de memorabil
Încât buzele mele bogate în sânge
Îl simt și acum
Când seara se stinge. 
Și ușor, când le ating,
Simt buzele tale cărnoase și însetate
De răcoarea sărutului
De care mă frig.
Știu,va trăi  enorm de mult,
Cât o dragoste adevărată,
De melodia lui ecoul va fi mut
De dragul lui  uitarea va fi moartă.
Să mă întrebi peste ani,
Ții minte sărutul nostru de-aseară?
Să-ți spun: până azi
îmi arde puternc pe buze o pară.

Pozitiv


        Pozitiv
Și pietrele vorbesc,
Când tremuri de tăcere
Și în pustiu cad ploi,
Când te usuci de dor,
Zăpada se topește
Când plângi singurătatea,
Când se înalță noaptea
Și visele cobor.

Și soarele răsare
Când nu mai vezi nimic
Și iarba înverzește,
Când tu te-ai vestejit.
Răsare dimineața
Când roua te-a trezit,
Ușor, dispare ceața,
Când tu te-ai rătăcit.

Victoria-ți revine,
Când tu credeai că pierzi,
Iubirea e cu tine,
Tu nu doreai s-o vezi.
Deschide-te spre mâine,
N-ai timp să te oprești,
Gândeștete la bine
Și-nvață să zâmbești.
                              (Ana Samson).

воскресенье, 1 мая 2011 г.

Străinul

    Străinul

Oare cine e străinul
Din oglinda de cristal?
Cine mi-a băut veninul
Ce-l storsesem în pahar?

Cum de a știut că-l caut
Și-a venit în calea mea?
Simte oare umbra cerul,
Cum lumina steaua mea?

Oare cine e străinul, 
Mai puternic decât vântul?
Mi-a făcut un pod pe apă
Și mi-a răsturnat destinul.

Oare cine e străinul
Din cerul ochilor mei?
Caut până azi răspunsul, 
Rătăcind prin primăveri...

                            Ana Samson

пятница, 29 апреля 2011 г.

Diferiți

                 Diferiți

 Suntem față în față.
Și totuși atât de departe
Cu gândurile, cu gesturile,
Cu privirile, cu inimile—
Eu la-nceput și tu la ssfârșit de carte.

Suntem față în față.
Tu tocmai ai prins mâna mea,
Care nu-ți aparține,
În palmele tale, care nu-mi aparțin
Și ai umplut cu atingerea ei, văzduzul.

Suntem față în față.
Tu tocmai ai sărutat ochii mei,
Care nu-ți aparțin,
Cu buzele tale, care nu-mi aparțin
Și ai fermecat lumea cu ei.

Suntem față în față.
Tu tocmai mi-ai furat un zâmbet,
Care nu-ți aparține
Cu zâmbetul tău, care nu-mi aparține
Și l-ai dăruit universului.

Suntem față în față.
Tu mă  vezi altfel de cât mă văd eu
Și eu te văd altfel decât te vezi tu.
Eu nu-ți aparțin și tu nu-mi aparții,
Dar... citește în ochii mei
Ceea ce scrie sub pleoapele tale.
                                             Ana Samson

среда, 20 апреля 2011 г.

Cum privim schimbările

           De multe ori ni se spune „te-ai schimbat”. În general schimbarea e ceva destul de comun în societate, pentru unii într-o măsură mai mare, pentru alții într-o măsură mai mică. Ea se poate atesta la diferite nivele: la nivel de concepție, la nivel de stil și chiar la nivel sentimental. Este normal ca mâine să nu fii de acord cu o idee pe care o susțineai ieri, să nu vrei să îmbraci la fel cum ai făcut-o anterior, să nu folosești același machiaj, să nu asculți același gen de muzică, să nu scrii la fel, sau să faci orice altă activitate în mod diferit de cum ai făcut-o până acum.
          Schimbare este ceva continuu, tocmai de asta de cele mai multe ori nici nu o observăm, ba chiar ne mirăm când cineva remarcă acest lucru. Sigur că schimbările pot fi atât pozitive cât și negative, existența unora nu le exclude pe celelalte. De multe ori schimbarea  ne poate pune în situația când trebuie să luăm totul de la capăt.
          De exemplu, ai hotărât să te transferi la o altă facultate sau la un alt serviciu. Trebuie să știi că, făcând acest pas îți asumi anumite riscuri, cum ar fi faptul că nici facultatea dată nu-ți va satisface așteptările sau noul loc de muncă va fi altfel decât ți-ai dorit. Totodată aceste schimbări pot însemna un pas enorm în cariera ta, care să-ți ridice spectaculos nivelul de trai.Totul depinde de faptul cât de pregătit ești  să accepți o schimbare și să îți asumi riscurile pe care le presupune aceasta.
           Dacă e să ne referim la întreaga societate, și mai ales la realitatea socială din Republica Moldova, în care se încearcă o schimbare de concepție, atunci problema se pune cu totul altfel. Azi, avem o viziune europeană, cel puțin asta încercăm, sau mai bine zis îcearcă să demonstreze politicienii noștri înaților demnitari europeni, care nu văd altceva decât vitrina, cum spunea astăzi un profesor francez, iar ceea ce e la vitrină sigur că întotdeauna e tot ce e mai bun și mai frumos. Privind în spatele ei, descoperim o cu totul altă realitate, concepția învechită a multora  și lipsa dorinței de schimbare. Din păcate societatea noastră încă nu e obișnuită să se conducă singură, așteaptă să i se dicteze de undeva de sus, puțini au o părere proprie și încă și mai puțini nu înghit tot ce li se spune. Probabil, că trecerea de la vorbe la fapte ar fi cea mai potrivită schimbare în țara noastră la momentul actual.

суббота, 16 апреля 2011 г.

16.04.2011

                 Astăzi am avut o zi deosebită. O zi care va rămâne mintea mea mult timp, la fel cum rămâne pe această foaie. O zi în care fercirea a jucat în palmele mele și s-a tipărit în ochii mei.
               Nu e pentru prima oară când prezint un festival în cadrul Centrul Republican pentru Copii și Tineret, dar pentru mine e de fiecare dată ceva nou.
               Nu mi-a fost niciodată frică de scenă, încă de când am pășit în ea pentru prima oară, am considerat-o parte din mine. Concursul Republican al Tinerilor Poeți și Prozatori „Florii 2011„ mi-a adus pentru a doua oară premiu I la secțiunea poezie.Peste 500 de participanți și peste 2000 de lucrări au participat la concurs, 47 de laoreați au fost premiați astăzi la Gala Laoreaților.
              Pe lângă aceasta mi-am făcut noi prieteni, am cunoscut noi talente care în viitor vor avea un nume la noi în țară. Ceea ce am auzit azi m-a făcut să cred că talentele abia se nasc, iar acest fapt mă bucură nespus.
          

                                             “Tăcerea”

Rog tăcerea să vorbească,
O aud, dar n-o-nţeleg...
Ce-ar dori să-mi amintească?
Ce-aş putea să mai aleg?

Mă întreb: de ce nu-mi spune,
Ceea ce-aş dori s-aud?
Simt lumina ce apune
Răscolindu-mi părul ud.

De ce tace? n-are glas...
A promis să-ţi ţină taina,
M-am oprit să fac popas,
Simt că prea mi-e udă haina.

Hai vorbeşte! de ce taci?
Ai venit în loc de ploaie?
Cade roua din copaci,
Simt noroiul cum se moaie.

Sunt desculţă, udă,  rece.
Ca şi ploaia ast’ de toamnă,
Ca tăcerea care trece,
Ca ecoul  ce mă-ndeamnă.

Chiar nu vrei să-mi spui nimic?
Te-nţeleg, dar nu te-aud...
Ai vedea un zâmbet mic
De-aş putea să îl ascult.

De unde-ar putea să vină?
Oare unde a plecat?
Sunt  eu cea ce poartă vină?
Sunt eu plină de pacat?

                                  Samson  Ana 

понедельник, 11 апреля 2011 г.

Cultura- o pagină uitată?

              În fiecare zi ne gândim la viitor, în fiecare zi ne întrebăm ce va fi mâine și e normal să fie așa, să ne facem o groază de planuri, de griji, să ne punem anumite scopuri, să dorim să ne facem un nume, dar deseori din acest motiv uităm să ne deschidem sufletul, să spunem ce ne doare sau ce ne bucură...
             Am devenit prea străini, aproape că nu ne mai recunoaștem pe stradă sau pe holurile universității. Din în ce  mai rar găsim timp să mergem la teatru, în parc, să ne întâlnim cu vechii prieteni, să citim un vers sau să-l scriem. Din păcate uităm să ne bucurăm de micile plăceri ale vieții, să mai tragem cu ochiul la pagina de cultură a unui ziar, sau a unei reviste. Ne preocupă mai mult bârfele despre divorțurile politicienilor sau ale vedetelor, care îcearcă să-și facă publicitate de pe urma scandalurilor, să apară la toate posturile TV și pe toate paginile tabloidelor. Din păcate scandalurile au în continuare cea mai mare priză la public, iar posturile care le promovează, au cel mai înalt indice de audiență.
              Nu vreau ca această mizerie să se extindă asemeni unei ciuperci de mucegai. E dureros să vezi cum o revistă de cultură stă să putrezească pe raft în timp ce tabloidele se cumpără ca pânea caldă.
             Scriu versuri demult, încă de pe la 9 ani, au și fost perioade în care pur și simplu nu am scris nimic, la un moment dat ziceam că nu are rost să continui, că oamenii nu citesc, că nu e în interesul nimănui, însă scrisul era pentru mine o pasiune la care n-am putut renunța nici până azi. Nu am publicat niciodată, dar am participat o singură dată la un concurs republican de poezie la care am luat premiul I, a fost o mândrie pentru mine, de aceea continui și azi să mai aștern versuri pe foaie.
              Știu că nu aveți timp și de aceea nu o să spun decât atât: gândiți-vă la ziua de mâine, gândiți-vă că într-o zi veți obosi de scandaluri și de farse politice și vă veți întoarce cu fața spre cultură, dar de ce să așteptați până mâine când ea ar putea  să dispară, faceți-o acum și ea va exista și mâine!
             La final o să vă scriu o poezie care îmi aparține.

                                             Ploaia”

Am simţit durerea ploii,
Când plângea că-şi lasă cerul...
Era drumul numai mlaştini
Şi se ruginise ferul.

M-am gândit c-această ploaie
Mi-a-necat cu dânsa visul...
Plângeam eu să se oprească,
Dar îmi înecase  plânsul.

O rugam să contenească
Mă uda de patru zile.
Nu doream să plec de-acolo,
Parcă te lăsam pe tine.

Pân’ la urmă i-am zâmbit
Şi-am văzut că se sfârșește
Norii parc-ar fi fugit.
Iar o rază mă-ncălzeşte.

Întind palma către ea
Şi o strâng prieteneşte
Râdeam eu, râdea şi ea,
Totu-n jur întinereşte.

                         Samson  Ana