Culori

Acuarela a pictat întotdeauna ciudat.

Ciudat de sublim

și totuși atât de curat

ca bătaia surdă

a ploii pe asfalt.

Am făcut de multe ori portrete

fără a fi pictoriță.

Am folosit culori ferverte

și le-am însuflețit

cum din țărână s-a făcut ființă.

Cuvintele se rătăcesc în mare

ca înebunite de vânt.

Am o biserică în mine

iar ele sunt sfinte.

Culori de cuvinte.

Greu de toamnă

Luna mi-a sărutat pleoapa stângă,

și acum frunzele toamnei cad

peste umerii mei, încercând să mă prindă,

să-mi alunge-anotimpul apusului fad.

Am început să mă scufund în apă de coral

și să rămân acolo în adânc...

pentru a fi o parte din ocean,

dar unde sânt?

Mărgelele cele negre... nu le mai am...

le-am îngropat. Adânc. În nisip.

Poate se vor decolora cândva... în alb

și atunci o să mi le pun la gât.

Nu mai vreau să închid ochii

pentru că lacrimile curg în mine.

Încet de jăratic m-apropii.

Mă umplu de tine.