Sculptori ai veții

    Sculptori ai veții

Hai să ne jucăm în cuvinte.

Să construim castele de nisip,

Înalte ca visul ce minte

Și vechi ca eroii din mit.

Hai să fim în pereche

Ceva mai mult decât om,

Să stăm  noi de veghe

Când nopțile dorm.

Hai să facem un rai

Cu păcate din iad,

Să ne cânte în mai

Chinuri vii care ard.

Hai să facem lumină,

Dintr-un veșnic amurg.

Să câtăm la o liră,

Să ne-audă și-un surd.

Hai să suspendăm timpul

Într-o secundă în care râdeai.

 Să zboare ca pasărea plicul-

Să citească și-un orb ce-mi scriai,

Hai să ne asumăm un rol

Al unor actori fără scenă.

Hai să inventăm culori

Să valseze-n grădina edenă.

                              Ana Samson

Ploaia ta

Ploaia ta

Ascult glasul primăverii,

Pe sub pomii verzi ai ei,

Îngrop mantia durerii

La tulpina unui tei.

Și aștept ca într-o zi

Să simt caldă mâna ta,

S-amețesc de ochii tăi,

Să mă-mbăt de vocea ta.

Vreau să mă înec în tine

Cum se-neacă visu-n mare,

Vreau să mă strecor ca ploaia

Pe finețea pielii tale.

Vreau să nu mai simt pământul

Și nici tu să nu-l mai calci,

Să ne poarte numai vântul

Peste florile de maci.

Dăruiește-mi numai luna,

Numai stelele din nopți,

Voi fi ploaia ta întruna

Ca pe palme să mă porți.

Câteodată

                   „Câteodată”

Câteodată răpesc aripile păsărilor,

Le cresc în ochii mei cu inima colorată de zâmbet,

Vreau să m-ascund printre nori

Să fiu unică în stil, în gând și în umblet,

Să evadez măcar o zi,

Să trăiesc o altă realitate,

Clipe  în care nu voi ști

Ce sunt speranțele deșarte...

Uneori, aș dori să nu mai fiu eu,

Un soare al înghețului veșnic,

O zi a nopților albe, mereu,

Lumina din sfeșnic.

Dacă aș fi o clipă „tu”

Aș simți puterea  zâmbetului meu,

Și focul care începu

Din ochii  unui Prometeu.

Sărutul

        Sărutul

Ții minte sărutul de aseară,

Ușor ca o pană și dulce ca mierea,

Mai scurt decât bătaia inimilor noastre

Și mai fin decât adierea?

Totuși atât de memorabil

Încât buzele mele bogate în sânge

Îl simt și acum

Când seara se stinge. 

Și ușor, când le ating,

Simt buzele tale cărnoase și însetate

De răcoarea sărutului

De care mă frig.

Știu,va trăi  enorm de mult,

Cât o dragoste adevărată,

De melodia lui ecoul va fi mut

De dragul lui  uitarea va fi moartă.

Să mă întrebi peste ani,

Ții minte sărutul nostru de-aseară?

Să-ți spun: până azi

îmi arde puternc pe buze o pară.

Pozitiv

        Pozitiv

Și pietrele vorbesc,

Când tremuri de tăcere

Și în pustiu cad ploi,

Când te usuci de dor,

Zăpada se topește

Când plângi singurătatea,

Când se înalță noaptea

Și visele cobor.

Și soarele răsare

Când nu mai vezi nimic

Și iarba înverzește,

Când tu te-ai vestejit.

Răsare dimineața

Când roua te-a trezit,

Ușor, dispare ceața,

Când tu te-ai rătăcit.

Victoria-ți revine,

Când tu credeai că pierzi,

Iubirea e cu tine,

Tu nu doreai s-o vezi.

Deschide-te spre mâine,

N-ai timp să te oprești,

Gândeștete la bine

Și-nvață să zâmbești.

                              (Ana Samson).

Străinul

    Străinul

Oare cine e străinul
Din oglinda de cristal?
Cine mi-a băut veninul
Ce-l storsesem în pahar?

Cum de a știut că-l caut
Și-a venit în calea mea?
Simte oare umbra cerul,
Cum lumina steaua mea?

Oare cine e străinul, 
Mai puternic decât vântul?
Mi-a făcut un pod pe apă
Și mi-a răsturnat destinul.

Oare cine e străinul
Din cerul ochilor mei?
Caut până azi răspunsul, 
Rătăcind prin primăveri...

                            Ana Samson